Dulceata de capsuni delicioasa

timp de pregatire: 20 minute
timp de gatit: 2 ore la foc mic
ingrediente pentru: 8 borcane mici
- 4 kg capsuni
- 400 g zahar
Sfaturi
- Aveti nevoie de un soi de capsuni inchis la culoare, culoarea inchisa denota o aroma concentrata plus o cantitate de zahar pe masura.
- Cantitatea de zahar este indeajuns pentru un gust dulce echilibrat.
- Aveti nevoie de o cratita cu fundul gros pentru a preveni lipirea dulcetii.

Capsunile se curata de codita verde dupa care se clatesc cu grija sub jetul de apa rece in mai multe randuri pana cand nisipul este indepartat.
Apoi peste capsuni se adauga o parte din zahar, dupa care se lasa peste noapte in frigider.
A doua zi se pun capsunile la fiert la foc mic iar dupa cateva minute de fiert veti observa o spuma alba care va trebui indepartata.

Dupa aproximativ o 1 ora trebuie sa amestecati ceva mai des pentru a nu lasa dulceata sa se lipeasca de fundul cratitei.
Testul pentru a va da seama cand trebuie oprit focul este atunci cand puneti o picatura de dulceata pe o farfurie iar picatura are o consistenta gelatioasa.
Pentru a pastra textura placuta a capsunei si pe timp de iarna, nu fierbeti dulceata mai mult de cat este nevoie. Cu cat fructele sunt mai fierte se pierde din culoare, textura si aroma.

Borcanele trebuie spalate in prealabil iar inainte de a pune dulceta in borcane, sterilizati atat borcanele cat si capacele intr-o cratita in care apa clocoteste.
Dupa ce ati pus dulceata in borcan, infiletati cat mai strans capacul dupa care intoarceti borcanul cu capacul in jos pentru a-l vida.

Dulceata trebuie tinuta la temperaturi cat mai joase, de preferinta in frigider.

Pui la cuptor cu fasole verde

timp de pregatire: 25 minute
timp de gatit: 45 minute
ingrediente pentru: 2 portii
Pui
- 1 piept de pui mare
- 3 catei usturoi
- o bucatica mica de ghimbir
- sos Worcestershire
- ulei de masline
- zeama de la 1/2 lamaie
- sare
- curry
- piper
- cascaval
- coaja de lamaie
Fasole
- 400 g fasole verde
- 10 g unt
- seminte coriandru
- seminte fenicul
- coaja de la o lamaie
- ulei de masline
Pieptul de pui, taiat in doua parti, se pune intr-o punga peste care se adauga: 3 catei de usturoi zdrobiti, ghimbirul razuit, 2 lingurite de sos Worcester, zeama de la jumatate de lamaie si uleiul de masline.

Se lasa la frigider timp de cel putin o ora la macerat. Intr-o tava se aseaza cele 2 bucati de pui si se condimenteaza cu: sare, piper, curry si ulei de masline. Se toarna putin apa in tava pentru a preveni lipirea. Se lasa la cuptor timp de 15 minute, dupa care se adauga cascavalul ras impreuna cu putina coaja de lamaie si se mai lasa inca 5 minute la cuptor.

Fasolea verde se fierbe la abur timp de 15 minute iar mai apoi se amesteca intr-un bol impreuna cu sarea, semintele de coriandru pisate, coaja de lamaie, semintele de fenicul pisate, uleiul si untul.

Tarta cu piersici

timp de pregatire: 15 minute
timp de gatit: 40 minute
ingrediente pentru: 4 portii
tava: diametrul de 20 cm
Blat
- 100 g biscuiti Petit Beurre
- 50 g unt
Umplutura
- 4 piersici medii, bine coapte
- 1 lingura zahar
Frisca
- 200 g smantana lichida 30% grasime
- 1 lingura zahar pudra
Mai intai, se topeste untul pentru a avea timp sa se raceasca putin. Biscuitii se zdrobesc folosind o punga de plastig si un facalet sau robotul de bucatarie. Untul topit se toarna peste biscuitii maruntiti si se amesteca de cateva ori. Se tapeteaza cu foaie de copt o tava in care se adauga compozitia rezultata. Pentru a avea un blat cat mai compact, acesta se taseaza cu fundul unui pahar.
Se baga la cuptor timp de 10 minute.

Dupa ce blatul a fost scos din cuptor, se curata piersicile de coaja si se taie in felii subtiri. Se aseaza in tava sub forma de spirala si se presara cu zahar.

Tarta se lasa la cuptor timp de 30 minute la 180C.

Smantana lichida se bate cu mixerul pana cand incepe sa aiba o constistenta ferma. Se adauga zaharul si se bate inca putin cu mare atentie sa nu se taie.

Desert cu fructe de vara

timp de pregatire: 20 minute
timp de gatit: 30 minute
ingrediente pentru: 4 portii
tava: 20cm x 24cm
Aluat:
- 55 g iaurt
- 50 g unt
- 3 g praf de copt
- 1 plic zahar vanilat
- 1 vf sare
- 1 lingura zahar
- 120 g faina
Compozitie fructe
- 300 g visine
- 100 g zmeura
- 120 g prune
- 100 g piersica
- 80 g caise
- coaja de la o portocala in felii mari
- miezul de la o portocala
- 2 linguri zahar
Aluatul trebuie sa stea la frigider 20-30 minute, de aceea se incepe cu omogenizarea ingredientelor intr-un castron mediu. Adaugam iaurtul, untul, praful de copt, zaharul vanilat, sarea, zaharul tos si faina. Aluatul rezultat trebuie sa aibe o consistenta medie, sa nu fie nici prea umed dar nici prea uscat.

Intr-o tigaie adaugam fructele fara samburi si tocate in bucati egale, coaja de la portocala taiata in bucati mari pentru a putea fi scoase cand desertul este gata. Impreuna cu zaharul, fructele se lasa pe foc pana cand acestea incep sa fiarba. Se dau deoparte si se lasa sa se raceasca pentru 10-15 minute.
Dupa racire, fructele din tigaie se transfera intr-o forma de cuptor peste care se formeaza din aluat mici forme rotunde si se distribuie in egala masura.

Se da la cuptor la 180C. Desertul este gata cand aluatul prinde o forma rumena.

Dovlecei umpluti

timp de pregatire: 45 minute timp de gatit: 15 minute ingrediente pentru: 4 portii
- 4 dovlecei medii - 1 catel usturoi - 1/2 rosie mare - 6-7 masline Kalamata - branza de capra - sare - cimbru - lamaita - pesmet - ulei de masline
Se injumatatesc dovleceii pe verticala urmand ca miezul cu seminte sa fie indepartat cu ajutorul unei lingurite si se sareaza moderat. Catelul de usturoi se taie pe jumatate si cu el se unge partea interioara a dovlecelului. Se adauga rosia tocata in bucati mici peste care punem cimbrul dupa gust, maslinele tocate in bucati mici, branza data pe razatoare, pesmetul si lamaita tocata marunt. La final, stropim cu ulei de masline. Se lasa la cuptor la 180 C, 30 minute gatiti cu flacara de sus si de jos iar 15 minute doar cu flacara de sus pentru rumenire.

Tiramisu

timp de pregatire: 20 minute timp de asamblat: 15 minute dimensiuni tava: 30 x 18 cm
- 2 oua - 400 g smantana lichida (30% grasime) - 100 g zahar - 1 vf sare - 250 g mascarpone - 24 piscoturi - cogniac dupa gust - o cana mare de cafea tare - cacao dupa preferinte
1. Cu cat cafeaua este mai tare si alcoolizata cu atat acest tiramisu este mai gustos. 2. Pudra de cacao se cerne deasupra inainte de a servi prajitura, astfel pudra de cacao nu se va inmuia si va avea un aspect mai apetisant.
Cafeaua este cea cu care incepem pentru a avea timp sa se raceasca pana incepem sa asamblam prajitura. Peste cafeaua pregatita se toarna 3-4 linguri de cognac. Se pun galbenusurile intr-un bol la bain-marie si se bat cu un tel, impreuna cu 50 g de zahar pana cand galbenusurile prind o culoare deschisa iar zaharul se dizolva. Separat, albusurile se mixeaza impreuna cu un varf de sare si cu 30 g zahar, astfel incat la final vom avea o crema pufoasa, ferma si lucioasa. Urmatorul pas este sa pregatim frisca. Pentru asta batem smantana cu 20 g de zahar pana cand dobaneste o consistenta ferma. Crema de galbenusuri rezultata se amesteca cu mascarpone, folosind mixerul. Apoi pe rand se adauga, crema de albusuri si frisca. Folosind o spatula, amestecam cu miscari de jos in sus pentru a pastra cat mai mult aer in compozitie. Pentru a da o aroma cat mai placuta punem, peste crema finala, 2-3 linguri de cognac. Intr-o tava, se pune un strat de piscoturi inmuiate in cafea, un strat cu jumatate de crema, urmata apoi de un strat zdravan de cacao cernuta. Se continua cu inca un strat de piscoturi, terminand cu restul de crema. Se acopera prajitura si se lasa la frigider peste noapte.

Tort de portocale

timp de pregatire: 50 minute timp de gatit: 25 minute tava: diametru 30 cm
Ingrediente blat: - 400 g zahar - 400 g faina - 7 oua - 10 g praf de copt - coaja rasa de la 3 portocale - 400 ml ulei Ingrediente crema unt: - 400 g unt la tempreatura camerei - 550 g zahar pudra - 100 ml lapte - coaja rasa de la 3 portocale medii Ingrediente crema mascarpone si frisca: - 400 g smantana cu 30% grasime - 400 g mascarpone - 100 g zahar pudra vanilat Ingrediente pentru sirop: - zeama de la 4 portocale - 50 ml cognac - 100 g zahar Fulgi de migdale: - 80g fulgi de migdale
Sfaturi: 1. Pentru o frisca mai ferma este important ca smantana sa fie la o temperatura cat mai scazuta.
Instructiuni blat: Pentru a realiza blatul, urmati pasii din reteta de pandispan Instructiuni crema unt: Untul si laptele trebuiesc sa fie la temperatura camerei, altfel acest detaliu poate crea dificultati in omogenizarea cremei. Untul se bate cu zaharul pana cand devine o crema pufoasa si palida. Putin cate putin se incorporeaza laptele. Folosind o spatula, impreunam coaja ce portocale cu crema de unt iar crema rezultata o lasam deoparte. Instructiuni crema de frisca si mascarpone: Inainte de a face frisca, se pune in congelator un bol si cutiile de smantana de frisca timp de 5-10 minute. In bolul scos din congelator se adauga smantana si se bate cu mixerul pana cand isi tripleaza volumul si capata o consistena cremoasa si ferma. Branza mascarpone se bate impreuna cu zaharul timp de cateva minute astfel incat sa devina o crema moale cu care se poate lucra usor. Peste crema de mascarpone se pune 1/3 din cantitatea de frisca si se amesteca cu o spatula cu miscari de sus in jos pentru a nu scoate tot aerul incorporat in frisca. Apoi se adauga si restul de frisca si se omogenizeaza. Instructiuni sirop: Intr-o oala se pune zeama de portocale, zaharul si cognacul si se lasa pe foc pana cand zaharul se topeste si alcoolul se evapora. Instuctiuni asamblare: Pandispanul se taie in 2 parti egale. Partea de sus se netezeste daca este nevoie, dupa care se insiropeaza cu jumatate din catitatea de sirop si se acopera cu creama de unt. Cel de-al doilea pandispan se aseaza cu grija peste crema de unt si se preseaza putin pentru a ramane fixat, dupa care se imbiba la randul sau cu siropul ramas. Folosim crema de mascarpone si frisca pentru a orna exteriorul tortului. Vom incepe cu lateralul. Folosind miscari de jos in sus, acoperim marginile iar la final trecem cu spatula de jur imprejurul circumferintei astel incat marginile sa ramana drepte. Restul de crema se imprastie pe deasupra blatului si se niveleaza. Fulgii de migdale se trag la tigaie pana cand devin aurii dupa care ii folosim pentru a tapeta intreaga suprafata a tortului.

Tort cu cafea, ciocolata si bezele

timp de pregatire blat: 20 minute timp de gatit blat: 20 minute diametru forma: 27cm timp de pregatire bezea: 15 minute timp de gatit bezea: 1h si 30 minute
Ingrediente blat: - 5 oua - 2 ciocolate cu 85% cacao (160 grame) - 100 ml smantana lichida 30% grasime - 100 g zahar tos - 2 plicuri zahar vanilat - 50 g unt - 1 vf sare - 100 g faina - 1 cana cafea tare (3 linguri cu varf de cafea) Ingrediente bezea: - 150 ml albus - 100 g zahar
Instructiuni blat: Mai intai se face cafeaua pentru a avea timp sa se raceasca cat timp pregatim celelalte ingrediente. Intr-o cratita mica, se topeste untul dupa care se adauga smantana. Cand temperatura este destul de ridicata dar lichidul nu a inceput inca sa fiarba se adauga ciocolata rupta in bucati cat mai mici si se lasa sa se topeasca. Compozitia se amesteca cu o spatula pana ce devine o crema de ciocolata inchegata. Intr-un bol se pun oualele alaturi de zaharul tos, zaharul vanilat, sarea, cafeaua racita, faina si se amesteca pana cand toate ingredientele s-au unit. Tot in acest bol se amesteca si crema de ciocolata obtinuta. Intr-o forma de prajituri unsa cu unt si se tapetata cu foaie de copt, turnam compozitia blatului. Se lasa la cuptor timp de 20 minute, la 175 C. Este gata cand o scobitoare introdusa in mijlocul blatului iese curata. Instructiuni bezea: Se bat albusurile cu mixerul pana cand incep sa devina spuma iar apoi treptat se adauga zaharul. Compozitia se pune intr-un pos cu ajutorul caruia cream un disc de bezele pe o foaie de copt ce mai apoi il bagam intr-un cuptor incalzit la 100 de grade C, si il tinem acolo tip de o ora si treizeci de minute. Cand discul de bezele este ferm la atingere il desprindem de pe foaia de copt si il asezam deasupra blatului.

Sarmalute in foi de varza cu afumatura

timp de pregatire: 1 ora timp de gatit: 2 ore ingrediente pentru: 24 sarmale medii
- 1 kg varza murata - 500 g carne porc - 350 g carne vita - 1 cutie de rosii intregi decojite - 70 g bulion - 70 g morcov ras - 320 g ceapa (4 cepe medii) - 150 g orez - sare - piper - 2-3 pahare de apa - 2-3 foi de dafin - cimbru - scarita afumata
Intr-un bol mare se amesteca toate ingredientele: carnea, bulionul, morcovul ras, ceapa, orezul si condimentele. Separat se taie foile de sarmale si se pregatesc pentru a fi folosite. In blender se paseaza rosiile din conserva. Pe fundul unei oale inalte se pun cateva bucati de costita si doua maini de varza tocata, dupa care incepe sa se aseze primul strat de sarmale. Cand primul strat de sarmale este gata se aseaza un rand de bucati de afumatura si cateva foi de dafin dupa care se continua cu un nou strat de sarmale. La final, acoperim cu varza tocata si turnam peste sosul de rosii si suficienta apa incat sa acoperim sarmalutele. Oala se pune pe foc si se lasa in jur de o ora dupa care o vom muta in cuptorul incins la 180C. Sarmalutele sunt gata cand varza se poate taia cu o furculita.

Cozonaci

timp de pregatire: 30 minute timp de crestere: 2 ore si 30 minute timp de gatit: 50 minute ingrediente pentru: 2 cozonaci
- 1 kg faina - 2 pliculete drojdie - 300 g zahar + 4-5 linguri pentru umplutura - 1 vf sare - 4 plicutele zahar vanilat - 500 ml lapte - 200 g unt topit - 5 galbenusuri - 1 ou pentru uns cozonacii - coaja rasa de la o lamaie - 2 esente rom - cacao dupa gust (in jur de 20-30 grame cacao) - 500 g rahat - 300 g stafide - 200g nuci - 2 lingurite scortisoara
1. In incaperea in care se vor face cozonacii trebuie sa fie o temperatura ridicata pentru a ajuta atat maiaua cat si cozonacii sa creasca. Dospirea se realizeaza mai repde la temperaturi mai ridicate, dar ea nu se opreste nici daca aluatul este tinut la frigider, singura diferenta este timpul necesar pentru ca drojdia sa actioneze. 2. Laptele se incalzeste foarte putin cat sa devina caldut, altfel daca acesta va fi fierbinte va distruge bacteriile aflate in drojdie iar aluatul nu va mai creste. 3. Untul topit se adauga in aluat, in cantitati mici pentru a fi usor de incorporat. In cantitati mari, aluatul va deveni foarte cleios si imposibil de framantat. 4. Stafidele se acopera cu lapte sau apa pentru a se hidrata timp de 40 minute, dupa care se lasa la scurs, 10 minute. 5. Daca aveti cuptor electric, dupa ce cozonacii sunt foarte rumeniti deasupra puteti sa schimbati modul de coacere sa vina caldura doar de jos.
Se pune pe foc o oala mica in care se adauga laptele, zaharul tos si zaharul vanilat. Cand laptele devine caldut (se testeaza cu degetul) se da deoparte si se amesteca pentru a se dizolva zaharul. Intr-un bol mediu, punem drojdia, 10 linguri din laptele caldut (cel de mai sus) si 100 g faina, dupa care amestecam pana totul devine o pasta. Se acopera bolul si se lasa 15-20 minute, timp in care drojdia se va activa si se vor creea mici bule de aer. Intre timp, untul se topeste si se lasa la racit. Intr-un castron se freaca galbenusurile, sarea si coaja de lamaie. Intr-un alt castron mare, se cerne faina, se adauga maiaua, galbenusurile amestecate mai sus, laptele caldut (neaparat caldut altfel alutul nu va creste suficient) si esentele de rom. Se amesteca totul pana cand aluatul devine lipicios iar aici intra in actiune untul topit si racit care va fi turnat in cateva transe. Se framanta coca in jur de 30 minute. Apoi se acopera cu un prosop si se lasa la dospit 1 ora si 30 minute. Cand coca a crescut, se divide in 2 cantitati egale. Coca este intinsa cu facaletul pana cand aceasta are grosimea de 1,5-2 centimetrii. Se pune un strat de cacao (eu am pus un strat mai gros de cacao), 2-3 linguri de zahar imprastiate, rahatul taiat bucati mici, stafidele, scortisoara si nucile. Se ruleaza si se pune in forma tapetata cu hartie de copt, se ung cu ou si se lasa la crescut inca 40 minute, timp in care ar trebui sa-si dubleze volumul. Cand aluatul din forme a crescut suficient, se baga la cuptor timp de 50 minute, la 170 C. Dupa ce cozonacii sunt gata, ii puteti lasa in forme inca 5-10 minute.